Tânăr de 21 de ani, din Botoșani, prins drogat la volan
Inapoi

Tânăr de 21 de ani, din Botoșani, prins drogat la volan

Postat cu 3 ore în urmă

Update cu 2 ore în urmă

Timp de citire: 1 minut

Articol scris de: Andrei Miroslavescu

Image Description
Social
Un tânăr de 21 de ani, din județul Botoșani, a fost prins drogat la volan. Potrivit unui comunicat al Inspectoratului Județean de Poliție Botoșani, la data de 05 august 2025, polițiștii din cadrul Biroului Rutier și Biroului de Ordine Publică au oprit pentru control, pe strada Tudor Vladimirescu, din municipiul Botoșani, un autoturism, condus de către un tânăr, de 21 ani, din comuna Stăuceni. În urma testării conducătorului auto cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive în organism. Tânărul a fost condus la o unitate spitalicească, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise. Ulterior, în urma probelor recoltate la Institutul de Medicină Legală, rezultatul a fost pozitiv, reieșind prezența substanțelor interzise în sânge. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența substanțelor psihoactive. Urmareste-ne pe Google News
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Social
Social

Întreruperi de energie electrică mâine în mai multe cartiere din municipiul Botoşani. Vor fi afectate alte două localităţi

Societatea comercială Delgaz Grid SA anunţă, pentru vineri, întreruperi de energie electrică în mai multe cartiere din municipiul Botoşani, dar şi în localităţile Leorda şi Belcea. Sistarea curentului are loc pentru executarea unor lucrări la instalaţiile de distribuţie. În municipiul Botoşani întreruperile au loc între 09:00 şi 12:00 pe străzile: Grivita (Strada), Parcul Tineretului (Alee), Parcul Tineretului (Strada), Savenilor, Slt. Ion Elefterescu. De asemenea, la Belcea se va sista electricitatea .

Social

Patroni din Botoșani, amendați de inspectorii muncii în urma unor controale. Ce sancțiuni au primit

Mai mulți patroni din Botoșani au fost amendați de inspectorii muncii în urma unor controale care au avut loc în perioada 28 iulie- 1 august. Aceștia au verificat modul în are angajatorii cetățenilor străini respectă prevederile legale din domeniul relațiilor de muncă și al securității și sănătății în muncă, precum și prevederile OG nr.25/2014 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României. În cadrul acestei campanii, în domeniul .

Social

Anunț Nova Apaserv SA! Furnizarea apei va fi oprită temporar, vineri, pe mai multe străzi

S.C. Nova Apaserv S.A. Botoșani informează utilizatorii din municipiul Botoșani că, în data 08 august 2025, în intervalul orar 09:00-12:00, se vor desfășura lucrări de verificare a sistemului de canalizare în zona Petru Rareș, pe tronsonul cuprins între Calea Națională și str. Pod de Piatră. Aceste lucrări sunt necesare pentru monitorizarea stării tehnice a canalelor, prevenirea eventualelor blocaje sau infiltrații, precum și pentru menținerea funcționării eficiente a rețelelor publice de .

Social

Strategii câștigătoare pe care le folosesc jucătorii de succes

Operatorii de online casino, precum totogaming.ro, oferă o varietate de jocuri, adaptate nevoilor și dorințelor pe care ar putea să le aibă clienții. Aceste jocuri online funcționează pe baza unui Randon Number Generator, adică un mecanism independent care alege rezultatul unei partide de joc în mod aleatoriu. Aceste opțiuni asigură corectitudinea unui joc și lasă ca norocul să fie singurul factor care poate influența deznodământul unei partide de joc. Cu .

Pagina de facebook

-
-

Recente din botosani

-
-

17:58

Întreruperi de energie electrică mâine în mai multe cartiere din municipiul Botoşani. Vor fi afectate alte două localităţi

Societatea comercială Delgaz Grid SA anunţă, pentru vineri, întreruperi de energie electrică în mai multe cartiere din municipiul Botoşani, dar şi în localităţile Leorda şi Belcea. Sistarea curentului are loc pentru executarea unor lucrări la instalaţiile de distribuţie. În municipiul Botoşani întreruperile au loc între 09:00 şi 12:00 pe străzile: Grivita (Strada), Parcul Tineretului (Alee), Parcul Tineretului (Strada), Savenilor, Slt. Ion Elefterescu. De asemenea, la Belcea se va sista electricitatea
Image Description

17:18

Patroni din Botoșani, amendați de inspectorii muncii în urma unor controale. Ce sancțiuni au primit

Mai mulți patroni din Botoșani au fost amendați de inspectorii muncii în urma unor controale care au avut loc în perioada 28 iulie- 1 august. Aceștia au verificat modul în are angajatorii cetățenilor străini respectă prevederile legale din domeniul relațiilor de muncă și al securității și sănătății în muncă, precum și prevederile OG nr.25/2014 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României. În cadrul acestei campanii, în domeniul
Image Description

16:59

Botoșăneanca jefuită pe stradă, la Cugir. Hoțul, prins rapid de polițiști

O femeie de 62 de ani, originară din localitatea Cordăreni, județul Botoșani, a fost victima unui furt, miercuri seară, 6 august 2025, pe o stradă din Cugir. Incidentul s-a petrecut pe strada Alexandru Sahia, unde femeii i-a fost sustras telefonul mobil. Alarma a fost dată chiar de fiul acesteia, un bărbat de 32 de ani, care a apelat numărul unic de urgență 112 pentru a semnala fapta. Sesizarea a mobilizat
Image Description

16:55

Anunț Nova Apaserv SA! Furnizarea apei va fi oprită temporar, vineri, pe mai multe străzi

S.C. Nova Apaserv S.A. Botoșani informează utilizatorii din municipiul Botoșani că, în data 08 august 2025, în intervalul orar 09:00-12:00, se vor desfășura lucrări de verificare a sistemului de canalizare în zona Petru Rareș, pe tronsonul cuprins între Calea Națională și str. Pod de Piatră. Aceste lucrări sunt necesare pentru monitorizarea stării tehnice a canalelor, prevenirea eventualelor blocaje sau infiltrații, precum și pentru menținerea funcționării eficiente a rețelelor publice de
Image Description

16:42

Strategii câștigătoare pe care le folosesc jucătorii de succes

Operatorii de online casino, precum totogaming.ro, oferă o varietate de jocuri, adaptate nevoilor și dorințelor pe care ar putea să le aibă clienții. Aceste jocuri online funcționează pe baza unui Randon Number Generator, adică un mecanism independent care alege rezultatul unei partide de joc în mod aleatoriu. Aceste opțiuni asigură corectitudinea unui joc și lasă ca norocul să fie singurul factor care poate influența deznodământul unei partide de joc. Cu
Image Description

Recente din Romania

-
-

18:14

- Constanta - Un fost deputat constănțean își face casă în Peninsulă, pe strada Sulmona, deasupra plajei Modern

Potrivit datelor oficiale consultate de Ziarul Amprenta, fostul deputat Mircea Banias, căci despre el este vorba, intenționează să își constuiască o casă în cartier. Investiția fostului deputat Mircea Banias se va ridica pe strada Sulmona, nr. 1, în zona plajei Modern. În prezent, proiectul imobiliar din Peninsulă se află în etapa de demarare a consultării publice cu privire la Planul Urbanistic de Detaliu (PUD) al locuinței individuale din strada Sulmona.
Image Description

18:08

- Maramures - Acțiuni ale polițiștilor împreună cu reprezentanții RAR în Borșa

În cursul zilei de ieri, 6 august, poliţiştii din Borşa au organizat o acţiune împreună cu reprezentanţi ai Registrului Auto Român Maramureş, atât pentru depistarea persoanelor care conduc autovehicule cu defecţiuni tehnice, cât şi pentru creşterea vizibilităţii pe drumurile publice şi implicit prevenirea producerii accidentelor rutiere. Au fost oprite pentru verificări peste 20 de autovehicule. Ca urmare a verificărilor au fost aplicate şase sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproximativ 1.600
Image Description

18:06

- Constanta - SC Termocentrale Constanța SRL își construiește propriul parc fotovoltaic pentru noul CET. Care este valoarea proiectului

Aprobarea proiectului de către Consiliul Local Constanța este necesară în vederea depunerii spre finanţare în cadrul apelului de proiecte Fondul pentru modernizare în România; Programul-cheie 1: Sprijinirea investiţiilor în noi capacităţi de producere a energiei electrice produsă din surse regenerabile pentru autoconsum aferent celui de-al II-lea apel bazat pe procedură de ofertare concurențială, având următorii indicatori de proiect: Valoarea totală a proiectului de 3.691.851,83 lei (inclusiv TVA), din care 3.053.909,00
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
botosani WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Maria Simionescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul botosani
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete