Un tânăr de 18 ani, din județul Botoșani, are nevoie de ajutor după ce a rămas fără un picior în urma unui accident de tren. Tânărul se numește Mircea Gurzu și este elev în clasa a XII-a. Elevul are acum nevoie de ajutor. Pe lângă problemele medicale, se confruntă și cu probleme financiare, iar familia nu are cum să îi ofere acest sprijin. Tocmai de aceea, Mircea, cu multă demnitate, găsește puterea să ceară ajutor. „Recent, am trecut printr-un accident de tren în urma căruia mi-a fost amputat un picior. Situația e nouă pentru mine și urmează o perioadă cu recuperare, adaptare și, cel mai probabil, o proteză. Dacă există persoane care doresc să mă sprijine financiar în perioada următoare, o pot face în aceste conturi RO70BTRLRONCRT0660264302 (pentru RON) sau RO47BTRLEURCRT0660264301 (pentru EUR). Orice ajutor e binevenit și apreciat”, este mesajul transmis de Mircea. El a căzut sub roțile trenului, în gara Buzău. Incidentul s-a petrecut în noaptea de sâmbătă, 21 iunie, spre duminică, 22 iunie. „În noaptea de 21 spre 22 iunie a.c., în jurul orei 03.00, traficul feroviar a fost blocat în stația Buzău, pe fondul producerii unui accident. Din primele date de la fața locului a reieșit că trenul personal ce se deplasa pe ruta Constanța-Buzău ar fi surprins și accidentat un tânăr de 18 ani, din Botoșani”, preciza Poliţia Buzău. În momentul în care trenul a efectuat o oprire, tânărul ar fi coborât din vagon, iar când ganitura a pornit, botoşăneanul și-a pierdut echilibrul și a căzut sub roți. În urma accidentului, acestuia i-a fost secționat piciorul, fiind preluat de ambulanţă şi transportat la spitalul din Buzău. Urmareste-ne pe Google News
spectacol de fotbal la Botoșani între F.C. Botoșani și F.C. Csíkszereda Miercurea Ciuc
Un meci important din sezonul 2025-2026 al Superligii României va avea loc sâmbătă, 23 august, pe Stadionul Municipal din Botoșani. Începând cu ora 18:45, suporterii se vor putea bucura de partida dintre echipele locale și cea din Miercurea Ciuc, contând pentru etapa a 7-a a campionatului.
Pentru asigurarea unui eveniment sigur și ordonat, Gruparea de Jandarmi Mobile "Alexandru cel
.
Un bărbat în vârstă de 48 de ani, Marius Plesca, a fost condamnat de Judecătoria Rădăuți și a fost trimis în penitenciarul din Botoșani pentru executarea unei pedepse de peste trei ani de zile. Potrivit informațiilor, el a primit o sentință de un an și opt luni de închisoare pentru încălcarea ordinului de protecție, faptă comisă între februarie și aprilie 2024.
De asemenea, pentru alte fapte petrecute între noiembrie și decembrie
.
Lacul de acumulare Bucecea, situat aproape de orașul Botoșani, nu este un loc pe care să-l găsești pe Google Maps și să-l bifezi ca o atracție obișnuită. Acesta reprezintă mai mult o invitație de a te pierde și de a te regăsi, mai ales atunci când simți nevoia de evadare din zgomotul orașului, de asfalt și de agitație.
Fotograful Silviu Foca a surprins în imagini farmecul acestui loc, descriindu-l ca fiind
.
Ministrul sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat recent o serie de schimbări importante privind modul în care sunt numiți și evaluați șefii de secție din spitale. Potrivit acestuia, noile norme introduc contracte de administrare bazate pe indicatori de performanță și pe o evaluare anuală a activității.
„Prin această modificare legislativă, șefii de secție, de laborator sau de serviciu medical vor semna contracte de administrare clare, monitorizate în fiecare an. În plus, ocuparea
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.