Un tânăr de 22 de ani, din Botoșani, s-a cinstit cu alcool, apoi a urcat la volan. Polițiștii l-au scos din trafic
Inapoi

Un tânăr de 22 de ani, din Botoșani, s-a cinstit cu alcool, apoi a urcat la volan. Polițiștii l-au scos din trafic

Postat cu 9 ore în urmă

Update cu 8 ore în urmă

Timp de citire: 1 minut

Articol scris de: Andrei Miroslavescu

Image Description
Social
Un tânăr de 22 de ani, din Botoșani, s-a cinstit cu alcool, apoi a urcat la volan. Polițiștii l-au scos din trafic. La data de 15 august 2024, în jurul orei 02:30, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi au oprit pe drumul public, din comuna Văculești, un autoturism condus de un tânăr, de 22 de ani, din aceeași localitate. În urma testării cu aparatul etilotest valoarea rezultată a fost de 0, 64 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului. Urmareste-ne pe Google News
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Social
Social

Se strică vremea la Botoșani! De astăzi intrăm sub incidența unor coduri galbene emise de meteorologi

Meteorologii au emis două atenționări cod galben de ploi pentru județul Botoșani, de duminică, de la ora 13:00, până luni, la ora 10:00. Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, până duminică seară, la ora 21:00, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii (rafale de 50…70 km/h) și izolat grindină de mici și posibil medii dimensiuni (1 –3 cm). În .

Social

Profesorii din Botoșani care duc elevii informaticieni ai României pe culmile gloriei. „Nu suntem plătiți pentru aceste activități, dar nici nu ne-am pus problema vreodată, pur și simplu din pasiune și din drag de copii”

Premiile obținute de elevii români la competițiile internaționale de Informatică au pus mereu România pe harta performanței mondiale. Numai în luna iulie, numele țării noastre a răsunat de mai multe ori atât la Olimpiada Internațională de Informatică, desfășurată în Bolivia, cât și la Olimpiada Europeană de Informatică pentru Fete, ce a avut loc în Germania. România a obținut un rezultat exceptional, anul acesta, la Olimpiada Internațională de Informatică. Toți cei .

Social

Blocada la Botoșani: amenzi de 160.000 lei și nouă permise reținute

În ultimele 24 de ore, polițiștii botoșăneni au organizat 6 acțiuni punctuale, în cadrul planului de activitate Blocada, acționând în sistem integrat, împreună cu jandarmii și au intervenit la 75 de evenimente, majoritatea sesizate prin apel la 112. Activitățile desfășurate au avut drept scop asigurarea climatului de ordine și siguranță publică, creșterea gradului de disciplină rutieră și prevenirea și combaterea traficului și consumului de droguri sau alte substanțe interzise. În .

Social

Calvarul adolescentei de 17 ani din Botoșani care a fost dusă la Psihiatrie de propria bunică nu s-a terminat. S-a întors acasă, dar are viață de coșmar

Calvarul adolescentei de 17 ani din județul Botoșani care a fost dusă la Psihiatrie de propria bunică nu s-a terminat. S-a întors acasă, dar are viață de coșmar. Potrivit mamei, tânăra doarme în continuare pe o saltea și este supusă la același trai cu insulte din partea bunicii și a tatălui. „A ieșit din spital. Doarme în continuare pe saltea. Tatăl tocmai ce a primit pensia alimentară și e tot .

Pagina de facebook

-
-

Recente din botosani

-
-

05:46

Se strică vremea la Botoșani! De astăzi intrăm sub incidența unor coduri galbene emise de meteorologi

Meteorologii au emis două atenționări cod galben de ploi pentru județul Botoșani, de duminică, de la ora 13:00, până luni, la ora 10:00. Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, până duminică seară, la ora 21:00, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii (rafale de 50…70 km/h) și izolat grindină de mici și posibil medii dimensiuni (1 –3 cm). În
Image Description

22:42

Accident cumplit provocat de un șofer aroape de comă alcoolică

Un bărbat a fost grav rănit în urma unui accident rutier cumplit produs în localitatea Todireni. Un bărbat, în vârstă de 26 de ani, a ajuns la spital în urma unui accident rutier produs, în această seară, în localitatea Todireni. În eveniment au fost implicate patru autoturisme. La caz s-au deplasat pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Trușești, cu o autospecială de stingere și modul de descarcerare, ambulanța de terapie
Image Description

22:13

Profesorii din Botoșani care duc elevii informaticieni ai României pe culmile gloriei. „Nu suntem plătiți pentru aceste activități, dar nici nu ne-am pus problema vreodată, pur și simplu din pasiune și din drag de copii”

Premiile obținute de elevii români la competițiile internaționale de Informatică au pus mereu România pe harta performanței mondiale. Numai în luna iulie, numele țării noastre a răsunat de mai multe ori atât la Olimpiada Internațională de Informatică, desfășurată în Bolivia, cât și la Olimpiada Europeană de Informatică pentru Fete, ce a avut loc în Germania. România a obținut un rezultat exceptional, anul acesta, la Olimpiada Internațională de Informatică. Toți cei
Image Description

22:02

FOTO Două incendii, astăzi, într-o localitate din Botoșani. Pompierii au intervenit de urgență

Sâmbătă, în localitatea Stroești din comuna Frumușica, au avut loc două incendii de vegetație uscată, produse în urma folosirii focului deschis în aer liber, lăsat nesupravegheat. Pompierii militari din cadrul Punctului de Lucru Flămânzi au acționat prompt pentru stingerea incendiilor. Intervențiile au fost dificile din cauza suprafeței mari incendiate, dar și a temperaturilor ridicate. Pompierii au reușit să protejeze mai multe gospodării și case. În urma evenimentelor au ars aproximativ
Image Description

21:53

Blocada la Botoșani: amenzi de 160.000 lei și nouă permise reținute

În ultimele 24 de ore, polițiștii botoșăneni au organizat 6 acțiuni punctuale, în cadrul planului de activitate Blocada, acționând în sistem integrat, împreună cu jandarmii și au intervenit la 75 de evenimente, majoritatea sesizate prin apel la 112. Activitățile desfășurate au avut drept scop asigurarea climatului de ordine și siguranță publică, creșterea gradului de disciplină rutieră și prevenirea și combaterea traficului și consumului de droguri sau alte substanțe interzise. În
Image Description

Recente din Romania

-
-

06:08

- Constanta - FOTO Un restaurant emblematic din Satul de Vacanță, scos la vânzare: proprietarii speră să obțină 1,6 milioane de euro

Proprietatea, restauranul Laguna Events, se află chiar pe malul lacului Tăbăcărie și se întinde pe o suprafață utilă de 1.141 mp. Restaurantul, construit pe parter și mansardă, oferă o capacitate interioară de aproximativ 120 de persoane și dispune de o terasă panoramică cu vedere asupra lacului, creând un cadru ideal pentru evenimente private, nunți, botezuri sau întâlniri corporate. Construcția solidă permite extinderea verticală conform PUZ (P + 3), ceea ce
Image Description

06:02

- Vrancea - Deputatul PNL de Vrancea, Dragoș Ciobotaru: „Susținem reformele, dar NU suntem de acord cu oprirea investițiilor!”

Deputatul PNL de Vrancea, Dragoș Ciobotaru, a participat zilele acestea la o ședință de lucru cu primarii comunelor liberale din județ, unde a fost dezbătut proiectul de lege privind creșterea capacității financiare a unităților administrativ-teritoriale, document aflat în prezent în dezbatere publică, sub coordonarea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației. „Am analizat împreună cu colegii mei primari un proiect complex, care aduce o serie de măsuri menite să eficientizeze activitatea
Image Description

05:52

- Constanta - DOCUMENT Iată de când știa DNA că în Spitalul Cernavodă se petrec lucruri aparent nelegale! Fotografii cu plicuri cu bani și afaceristul care a recunoscut tot

Dosarul omului de afaceri este disjuns din dosarul în care DNA Constanța a dispus, în aprilie 2025, trimiterea în judecată a lui Marius Ion Sponoche (foto), fostul manager al unității sanitare din Cernavodă, acesta fiind acuzat de luare de mită. Acordul de recunoaștere a vinovăției a fost trimis spre soluționare Tribunalului Constanța. În acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de DNA Constanța cu omul de afaceri Memedula Erdivan se precizează,
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
botosani WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Elena Dumitrescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul botosani
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete