Revenit în această vară la FC Botoșani, după împrumutul la diviziara secundă Ceahlăul Piatra Neamț, jucătorul Narcis Ilaș a semnat un angajament valabil pe 4 ani. Anunțul a fost făcut în urmă cu puțin timp pe pagina oficială de Facebook a FC Botoșani. Născut pe 27.03.2007, „Combi” este un produs 100% al școlii botoșănene de fotbal, având și selecții la loturile naționale de juniori. În această vară, prin felul în care s-a pregătit în cele două stagii de pregătire centralizate ale echipei de la Putna și din Austria, Narcis Ilaș l-a convins pe antrenorul Leo Grozavu că merită să facă parte din lotul pe care acesta mizează în această a 13-a aventură consecutivă a „roș-alb-albaștrilor” în prima ligă. De altfel, Narcis Ilaș, care este un jucător polivalent, evoluând atât în flancul drept cât și cel stâng, a fost integralist în duelul cu Farul Constanța, scor 1-1, din prima etapă a ediției 2025-2026 din SuperLigă, având o evoluție apreciată atât de staff, coechipieri, public și nu în ultimul rând de specialiști. „Mult succes „Combi”, și la cât mai multe realizări în acest sezon în tricoul „roș-alb-albaștrilor””, este mesajul celor de la FC Botoșani.
FC Botoșani va juca în Capitală cu Dinamo. Duelul de pe „Arcul de Triumf” va avea loc luni, 21 iulie 2025, de la ora 21:30, în cadrul rundei a doua a sezonului 2025-2026 din SuperLigă. Antrenorul principal Leo Grozavu susține că are încredere în echipa sa și speră să fie suporteri la meci, să fie tribunele pline, care să le dea jucătorilor un imbold pentru o partidă bună. „Sperăm să
.
Revenit în această vară la FC Botoșani, după împrumutul la diviziara secundă Ceahlăul Piatra Neamț, jucătorul Narcis Ilaș a semnat un angajament valabil pe 4 ani. Născut pe 27.03.2007, „Combi” este un produs 100% al școlii botoșănene de fotbal, având și selecții la loturile naționale de juniori. În această vară, prin felul în care s-a pregătit în cele două stagii de pregătire centralizate ale echipei de la Putna și din
.
Astăzi se va da startul în cea de-a doua rundă a ediției 2025-2026 a SuperLigii. După cum bine știți, prima rundă a fost una a remizelor, numai puțin de cinci partide, printre care și cea dintre FC Botoșani și Farul Constanța de pe „Municipal”, terminându-se nedecis (1-1). În rest, în celelalte două meciuri disputate, oaspeții au obținut două victorii, onoarea gazdelor fiind salvată de cei de la CFR Cluj care
.
FCSB s-a calificat cu emoții în turul al doilea preliminar al Ligii Campionilor, după ce a fost învinsă de echipa andorrană Inter Club d’Escaldes cu scorul de 2-1 (0-0), pe „Estadi FAF” din Encamp, în manșa secundă a primului tur preliminar. Campioana României a făcut un joc slab, fiind dominată de modesta sa adversară, însă roș-albaștrii au reușit să deschidă scorul prin Risto Radunovic (min.51). FCSB a tratat cu superficialitate
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.