Universitatea Cluj a bifat un transfer cu greutate în această vară: fundașul Alin Toșca, fost internațional român cu experiență în La Liga și Serie B, s-a alăturat lotului antrenat de Ioan Ovidiu Sabău. Campion în România și Grecia, Toșca (33 de ani) a venit la Cluj de la Benevento, din Italia, și spune că a simțit că ”momentul și echipa sunt perfecte pentru el”. Fost coleg de națională cu Alex Chipciu, acesta a confirmat că s-a consultat cu jucătorul Universității înainte de a semna. „Mi-a plăcut discuția cu cei din conducere și parcursul echipei din ultimii ani. Se vede o creștere. Am vorbit și cu Chipciu, iar feedback-ul lui a contat mult. Cred că am luat decizia cea mai bună", a declarat Toșca pentru UClujTV. Jucător cu 30 de selecții la echipa națională, Toșca a avut parte de dueluri memorabile în carieră, inclusiv împotriva unor vedete precum Messi, Suarez sau Neymar, în perioada petrecută la Real Betis. „Sunt mândru de acea perioadă. Alt fotbal, altă cultură. A fost ceva total diferit", a spus fundașul. Adaptabil și experimentat, Toșca a jucat în campionate din Spania, Italia, Turcia, Grecia și Arabia Saudită, dar spune că acum își dorește performanță în tricoul Universității. „U Cluj are o creștere constantă. Sunt realist când spun că se poate câștiga un trofeu. Voi da totul pentru obiectivele echipei și sper să câștigăm Cupa anul acesta", a transmis optimist noul „student”. Fundașul central, care poate evolua și în banda stângă, a câștigat trofee importante cu FCSB și PAOK, iar acum vrea să pună umărul la o performanță istorică și pentru „Șepcile roșii”. În încheiere, Toșca a avut și un mesaj pentru suporterii Universității:
Întrebat despre plafonul pentru analizele decontate de stat, președintele CNAS, Horațiu Moldovan, a afirmat în emisiunea „În fața ta”, de la Digi24, că anul trecut nu au fost cheltuiți toți banii alocați pentru aceste investigații medicale. El a explicat că unul dintre motive este că unii furnizori de servicii medicale paraclinice preferă banii cash în detrimentul celor de la Casa de Asigurări de Sănătate, relatează digi24.ro Întrebat despre situațiile în
.
Un mesaj pe Telegram prin care cetățenii români din Republica Moldova erau îndemnați să voteze pentru liderul AUR, George Simion, la alegerile prezidențiale din mai a fost descoperit de Poliția Republicii Moldova în telefoanele unor coordonatori ai rețelei pro-ruse controlate de oligarhul fugar Ilan Șor. Imagini video au fost publicate de poliție. Textul, distribuit în grupuri online de susținători ai lui Șor, era acesta: „Bună ziua colegi! Un anunț important!!!!
.
FCSB a învins cu emoții echipa kosovară FC Drita, cu scorul de 3-2 (0-1), pe „Arena Națională” din București, în prima manșă a turului al treilea preliminar al competiției de Europa League. Campioana României a făcut o repriză secundă de senzație și a salvat meciul, după ce a fost condusă cu 2-0. Veton Tusha (min.7) și Arb Manaj (min.49) au marcat golurile kosovarilor, care au sperat să dea lovitura la
.
Vecine în clasament, după prime 4 runde din Superliga, FC Botoșani și FC Argeș se înfruntă luni seara, de la ora 19:00, pe Stadionul Municipal din Botoșani. Partida se anunță a fi una extrem de interesantă, în condițiile în care ambele formații au reușit să debuteze cu dreptul în noua stagiune și joacă un fotbal de calitate. FC Botoșani a înregistrat două rezultate de egalitate în primele meciuri, acasă cu
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.