Trimisul special al lui Donald Trump a vorbit aproape trei ore cu Vladimir Putin. Cum vede Kremlinul discuția
Kremlinul consideră "constructivă" întâlnirea de aproape trei ore pe care preşedintele rus Vladimir Putin a avut-o miercuri la Moscova cu emisarul special american Steve Witkoff, dar rămâne precaut în aşteptarea reacţiei preşedintelui american Donald Trump."Trump nu a fost încă informat despre rezultatele acestei întâlniri. Prin urmare, m-aş abţine de la comentarii mai detaliate", a declarat consilierul pentru politică externă al Kremlinului, Iuri Uşakov, care a participat la întâlnirea axată asupra războiului din Ucraina, relatează agenţiile Reuters şi EFE, potrivit Agerpres.El a adăugat că acum preşedintele rus are "informaţii complete" despre situaţia actuală, că i-a trimis "anumite semnale" omologului său american şi a primit din partea acestuia "semnalele corespunzătoare"."Vom vedea când Witkoff îl poate informa pe Trump despre discuţia de astăzi.