Un fost ministru, printre cei 11 arestați în Serbia, în legătură cu prăbușirea, în 2024, a acoperișului gării din Novi Sad
Un fost ministru şi alţi zece acuzaţi au fost arestaţi vineri în Serbia, în cazul legat de prăbuşirea în noiembrie anul trecut a acoperişului gării din Novi Sad, incident soldat cu 16 morţi şi care a alimentat protestele opoziţiei pro-occidentale împotriva preşedintelui Aleksandar Vucic, relatează AFP şi Reuters, preluate de Agerpres.Potrivit Parchetului, persoanele arestate au avut responsabilităţi legate de lucrările de reabilitare ale acelei gări. Printre cei arestaţi se numără şi fostul ministru al infrastructurii Tomislav Momirovic.Şase dintre aceştia sunt suspectaţi de umflarea facturilor emise de un consorţiu format din două companii chineze (China Railway International Co şi China Communications Construction Co) cărora le-au fost încredinţate lucările de reabilitare a gării din Novi Sad şi a liniilor de cale ferată, se arată într-un comunicat al Parchetului.De asemenea, adaugă acesta, prin umflarea facturilor prejudiciul adus bugetului de stat a fost de 115,6 milioane de dolari, iar consorţiul chinez a obţinut un beneficiu de 18,8 milioane de dolari.Cele 11 persoane acum arestate, inclusiv succesorul lui Momirovic, Goran Vesic, au fost reţinute în luna decembrie sub acuzaţia de comitere a unui act criminal împotriva siguranţei publice.Autorităţile au deschis două anchete.