Canicula face victime în Europa. Alertă roșie în Franța, au fost înregistrate temperaturi record. Incendii devastatoare în Spania
Externe

Canicula face victime în Europa. Alertă roșie în Franța, au fost înregistrate temperaturi record. Incendii devastatoare în Spania

Două persoane au murit în Franţa din cauze asociate caniculei, iar peste 300 de persoane au primit tratament de urgenţă, a spus miercuri ministrul francez al Mediului, Agnes Pannier-Runacher, în contextul valului de caniculă care a cuprins aproape întregul teritoriu al Europei, informează DPA, potrivit Agerpres. O mare parte din teritoriul Franţei s-a confruntat cu caniculă extremă marţi, 16 departamente, printre care şi Parisul, fiind vizate de cel mai înalt nivel de alertă.

Articol postat în data 02 Jul 2025
Un satelit de 88 de milioane de dolari, finanțat de Jeff Bezos, s-a pierdut în spațiu
Externe

Un satelit de 88 de milioane de dolari, finanțat de Jeff Bezos, s-a pierdut în spațiu

Un satelit conceput pentru a detecta emisiile de metan – un gaz cu efect de seră extrem de puternic - a fost pierdut în spațiu, a anunțat marți organizația care îl operează, citată de Reuters. Satelitul are valoarea de 88 de milioane de dolari, fiind finanțat de miliardarul Jeff Bezos.

Articol postat în data 02 Jul 2025
MAE a emis o atenționare de călătorie pentru românii care merg în Franța
Externe

MAE a emis o atenționare de călătorie pentru românii care merg în Franța

Ministerul Afacerilor Externe îi atenţionează pe românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în Franţa că joi şi vineri sunt posibile perturbări ale traficului aerian din cauza unui preaviz al unor sindicate privind declnaşarea unei greve a controlorilor de trafic. Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica Franceză că două sindicate ale controlorilor de trafic aerian din Franţa, UNSA-ICNA şi USAC-CGT, au lansat un preaviz de grevă pentru zilele de joi, 3 iulie 2025, şi vineri, 4 iulie 2025, context în care sunt posibile perturbări ale traficului aerian, anunţă instituţia într-un comunicat de presă.

Articol postat în data 02 Jul 2025
Culisele discuției telefonice dintre Macron și Putin. Ce a făcut președintele francez după ce a vorbit cu liderul de la Kremlin
Externe

Culisele discuției telefonice dintre Macron și Putin. Ce a făcut președintele francez după ce a vorbit cu liderul de la Kremlin

Kremlinul a ținut să precizeze miercuri că Franța a fost cea care a solicitat ca președinte Emmanuel Macron să discute la telefon cu președintele rus Vladimir Putin după o pauză de aproape trei ani și că cei doi lideri au avut o discuție „foarte substanțială”, relatează Reuters. Pe tema Ucrainei, cei doi n-au făcut decât să-și constate divergențele, ireconciliabile, comentează Le Monde.

Articol postat în data 02 Jul 2025
Un cutremur s-a produs în Turcia, fiind resimțit și la Istanbul
Externe

Un cutremur s-a produs în Turcia, fiind resimțit și la Istanbul

Un seism produs miercuri în apropiere de oraşul Bursa, din nod-vestul Turciei, a fost resimţit puternic la Istanbul, fără să fie raportate victime sau pagube imediate, informează DPA. Cutremurul a avut o magnitudine de 4,4 şi epicentrul în apropierea oraşului Gemlik, la circa 80 de kilometri sud de Istanbul, potrivit Observatorului Kandilli din Istanbul, citat de Agerpres.

Articol postat în data 02 Jul 2025
Video Mel Gibson a mers în pelerinaj la Muntele Athos. „Nu am simţit niciodată o legătură atât de profundă cu Dumnezeu”
Externe

Video Mel Gibson a mers în pelerinaj la Muntele Athos. „Nu am simţit niciodată o legătură atât de profundă cu Dumnezeu”

Celebrul actor şi regizor Mel Gibson a mers în pelerinaj la Muntele Athos, cunoscut ca „Muntele Sfânt”, o comunitate monahală milenară, aflată în nordul Greciei, și unul dintre cele mai sacre locuri ale Creştinismului Ortodox răsăritean, anunță The Jerusalem Post. El se află în prezent la Mănăstirea Hilandar, una dintre cele 20 de mănăstiri istorice din peninsulă, fondată de sfinţi sârbi în secolul al XII-lea.

Articol postat în data 02 Jul 2025
Primarul Hiroshimei îl invită pe Trump în vizită, după ce acesta a comparat bombardamentele atomice cu loviturile contra Iranului
Externe

Primarul Hiroshimei îl invită pe Trump în vizită, după ce acesta a comparat bombardamentele atomice cu loviturile contra Iranului

Donald Trump ar trebui să vină la Hiroshima pentru a constata cu ochii lui efectele devastatoare ale armelor nucleare, a declarat miercuri primarul oraşului japonez, reacţionând la comparaţia făcută de preşedintele american între bombardamentele atomice americane din 1945 şi recentele atacuri împotriva Iranului, transmite AFP. „Mi se pare că nu înţelege cu adevărat ce reprezintă bombardamentele atomice care iau viaţa multor cetăţeni nevinovaţi (...) şi ameninţă supravieţuirea speciei umane”, le-a declarat primarul Kazumi Matsui reporterilor, scrie Agerpres.

Articol postat în data 02 Jul 2025
Caz tulburător în Australia: 1200 copii trebuie testați, după ce un îngrijitor de 26 de ani a violat inclusiv un bebeluș de cinci luni
Externe

Caz tulburător în Australia: 1200 copii trebuie testați, după ce un îngrijitor de 26 de ani a violat inclusiv un bebeluș de cinci luni

Aproximativ 1 200 de copii sunt îndemnați să se testeze pentru depistarea unor boli infecțioase, după ce un îngrijitor de copii din Melbourne a fost acuzat de o serie de infracțiuni, inclusiv de viol asupra copiilor, transmite BBC. Joshua Dale Brown a fost arestat în luna mai și se confruntă cu 70 de acuzații, poliția susținând că a abuzat opt copii - inclusiv unul de cinci luni - între aprilie 2022 și ianuarie 2023.

Articol postat în data 02 Jul 2025
Analiză Cum a încetat Orban să mai fie temut și a început să fie ridiculizat. De ce Parada Pride s-a transformat într-un dezastru pentru el
Externe

Analiză Cum a încetat Orban să mai fie temut și a început să fie ridiculizat. De ce Parada Pride s-a transformat într-un dezastru pentru el

"Pride s-a transformat într-un marș funerar pentru regimul lui Orban". Acesta a fost titlul unui editorial din HVG, unul dintre principalele publicații independente din Ungaria, care evaluează evenimentele de la sfârșitul săptămânii trecute.

Articol postat în data 02 Jul 2025
Parlamentul European a rămas fără aer condiționat. Sistemul s-a defectat din cauza caniculei. Cum au reacționat eurodeputații
Externe

Parlamentul European a rămas fără aer condiționat. Sistemul s-a defectat din cauza caniculei. Cum au reacționat eurodeputații

Atmosfera se încinge în Parlamentul European - și nu din cauza viitoarelor negocieri privind bugetul UE. Sistemul de aer condiționat din zona C a clădirii Paul-Henri Spaak din Bruxelles, care găzduiește personalul Verzilor, al liberalilor din Renew Europe și al conservatorilor și reformiștilor europeni de dreapta, s-a defectat în plin val de caniculă, anunță Politico.

Articol postat în data 02 Jul 2025
Surse din serviciile de spionaj americane dezvăluie că Iranul a făcut pregătiri să mineze Strâmtoarea Ormuz (Reuters)
Externe

Surse din serviciile de spionaj americane dezvăluie că Iranul a făcut pregătiri să mineze Strâmtoarea Ormuz (Reuters)

Militarii iranieni au încărcat luna trecută mine marine pe vase din Golful Persic, ceea ce a sporit îngrijorarea Statelor Unite privind pregătirile Iranului pentru blocarea Strâmtorii Ormuz, ca reacţie la loviturile israeliene pe întreg teritoriul iranian, afirmă doi oficiali americani citaţi marţi de Reuters. Pregătirile - despre care nu s-a vorbit până acum public - au fost detectate de serviciile de informaţii americane şi au avut loc după ce Israelul a lansat primele atacuri cu rachete asupra Iranului în 13 iunie, au declarat sursele Reuters, care au solicitat să nu le fie dezvăluită identitatea, drept condiţie pentru a discuta probleme sensibile din domeniul spionajului, scrie Agerpres.

Articol postat în data 02 Jul 2025
Prima reacție a Kievului, după ce SUA au anunțat că nu mai livrează anumite arme Ucrainei: „Suntem pe cale să clarificăm situaţia"
Externe

Prima reacție a Kievului, după ce SUA au anunțat că nu mai livrează anumite arme Ucrainei: „Suntem pe cale să clarificăm situaţia"

"Orice întârziere sau amânare" în livrările de arme americane către Kiev ar "încuraja" Rusia să-şi continue invazia, a declarat miercuri Ministerul de Externe ucrainean. Kievul încearcă să "clarifice" situaţia cu Washingtonul, cel mai important susţinător militar al său din 2022 împotriva invaziei ruseşti, după anunţul că Statele Unite au încetat să îi mai livreze anumite arme, a anunţat la rândul său Dmitro Litvin, un consilier al preşedintelui Volodimir Zelenski, informează AFP, potrivit Agepres.

Articol postat în data 02 Jul 2025
Acasa Recente Radio Județe