Casa Funerară Florariu a transmis un punct de vedere cu privire la Tanatopraxie, o metodă de îmbălsare profesională. Personalul acestei firme a făcut cursuri de calificare cu ajutorul cărora a învățat tehnici profesionale moderne non-invazive executate cu respectarea decedatului, a familiei acestuia dar și a legislației în vigoare. Aceste tehnici sunt realizate doar de persoanele autorizate/ calificate. În Botoșani, există un prost obicei al firmelor de pompe funebre de a
.
Scene cutremurătoare, dar cu final fericit, s-au petrecut duminică după-amiază la barajul Stânca-Costești. Un bărbat care împlineşte 57 de ani chiar în aceste zile a fost smuls efectiv din ghearele morții datorită curajului incredibil al propriei soții. Bărbatul, din Iaşi, se afla la scăldat pe malul lacului de acumulare, alături de mai mulți prieteni. La un moment daz, însă, distracția s-a transformat într-un coșmar. Omul a dispărut sub luciul apei
.
Lumea culturală din Botoșani este în doliu după ce unul dintre cei mai apreciați dirijori și foști directori ai Filarmonicii din oraș a încetat din viață duminică după-amiază, la vârsta de 77 de ani. Tragedia s-a produs la domiciliul acestuia, unde Liviu Buiuc a început să se simtă rău. Familia a solicitat intervenția serviciului 112, iar în scurt timp la fața locului au ajuns două echipaje ale Serviciului Județean de
.
Județul Botoșani se află, începând de astăzi, în alertă după o dublă avertizare hidrologică și meteorologică de ploi și inundații. Hidrologii au emis Cod galben de inundații pe râurile Prut, Jijia și afluenții acestora, valabil până mâine la ora 18:00, în timp ce meteorologii au anunțat și un Cod portocaliu de averse torențiale, care intră în vigoare în această seară, de la ora 21:00, până mâine dimineață, la ora 10:00.
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.