Rata de promovare la proba scrisă de la examenul național de titularizare a crescut semnificativ în județul Botoșani, după soluționarea contestațiilor. Dacă inițial 69,6% dintre candidați obținuseră medii peste 8, după recorectare procentul a urcat la 73,6%, depășind media națională, care este de 69,2%. În total, la Botoșani au fost depuse 36 de contestații, iar toate lucrările au suferit modificări de notă: în cazul a 18 candidați notele au fost mărite, iar în cazul celorlalți 18 – micșorate. Media minimă de promovare a examenului rămâne 8 (opt), iar promovarea oferă candidaților dreptul de a ocupa un post titularizabil în învățământul preuniversitar. Rezultatul obținut de candidații din județ confirmă, încă o dată, calitatea și seriozitatea resursei umane din sistemul educațional botoșănean. „Ne bucură faptul că județul Botoșani are o rată de promovare peste media națională. Este o confirmare a calității pregătirii cadrelor didactice și a efortului susținut al acestora. Le dorim tuturor celor promovați o carieră frumoasă și plină de realizări în educație”, a declarat prof. Ana-Maria Loghin, purtător de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Botoșani. Inspectorul școlar general, prof. Bogdan Gheorghe Suruciuc, a transmis și el un mesaj de apreciere: „Cu un procent de promovare superior celui național, ne bucurăm să vedem că eforturile constante de formare și susținere a profesorilor debutanți dau roade. Acest rezultat demonstrează calitatea resursei umane din învățământul botoșănean. Îi felicit pe toți cei care au promovat și le urez succes în parcursul lor profesional!” Examenul de titularizare rămâne unul dintre cele mai importante filtre de selecție în cariera didactică, iar rezultatele din acest an reconfirmă potențialul educațional al județului.
Un incendiu s-a produs, în această după-amiază, într-o gospodărie din localitatea Sadoveni. O anexă a fost cuprinsă de flăcări, cel mai probabil, din cauza unui scurtcircuit. La caz s-au deplasat, în cel mai scurt timp, pompierii din cadrul Stației Săveni, cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD, dar și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Manoleasa. Primii care au ajuns la fața locului au fost pompierii voluntari. Aceștia
.
Paul Stănescu, secretarul general al PSD și unul dintre cei mai influenți baroni locali, a criticat luni guvernul Bolojan într-o postare distribuită chiar pe contul oficial de facebook al partidului. Stănescu denunță presupuse atacuri ale PNL și USR la adresa PSD și a anunțat că PSD trebuie să decidă „urgent” dacă mai rămâne la guvernare. Ultimatumul dat de Paul Stănescu vine după ce premierul Ilie Bolojan a anunțat la finele
.
Un bărbat din Darabani, a fost preluat de elicopter şi transportat la Iaşi, după o transmitere de date prin telemedicină. În vârstă de 68 de ani, din Darabani, acesta a fost preluat de pe un câmp şi transportat cu ambulanţa aeriană la Iaşi, după o transmitere de date prin telemedicină. Totul după ce bărbatul, care era la domiciliu, a acuzat dureri puternice la nivelul pieptului. Acesta a sunat la 112,
.
Alarma s-a dat la 3 dimineața: avioane de luptă ucrainene au pătruns în spațiul aerian românesc. Avioane F-16 și Eurofighter Typhoon au fost ridicate de urgență de la sol. România s-a aflat din nou în stare de alertă în noaptea de duminică spre luni, 20 spre 21 iulie, după ce mai multe ținte aeriene neidentificate au fost detectate în apropierea graniței de nord, în contextul unor atacuri masive lansate de
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.