Scene de groază au loc, duminică după-masă, într-o localitate din judeţ, după ce un tânăr s-a înecat într-un pârâu. incidentul şocant s-a produs în urmă cu puțin timp în localitatea Putureni, județul Botoșani. Un adolescent de doar 17 ani se afla împreună cu mai mulţi prieteni la scăldat. La un moment dat acesta a intrat în apă şi nu a mai ieşit la suprafaţă. Alarmaţi, oamenii de pe margine au sunat la 112 şi au cerut ajutorul echipajelor de salvare. În scurt timp, la faţa locului s-au deplasat de urgență mai multe echipaje de intervenţie. Pe lângă pompieri au ajuns un echipaj de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă, un echipaj de prim ajutor SMURD, dar şi echipajul SMURD cu medic de la Botoşani. După aproximativ 25 de minute, trupul băiatului a fost găsit şi adus la mal, unde cadrele medicale de la Ambulanţă au început manevrele de resuscitare. “În acest moment, colegii noştri efectuează manevre de resuscitare. A fost dat şi un şoc cu un defibrilator. Echipajele medicale luptă pentru a-l readuce la viaţă”, a spus un reprezentant al SJA Botoşani. Autoritățile urmează să stabilească dacă este vorba despre un accident sau dacă alte persoane sunt implicate. Revenim cu detalii pe măsură ce acestea vor fi disponibile.
Medicii luptă pentru viața unui tânăr de 17 ani scos din ape după cinci minute de căutări. Clipe dramatice, în această seară, în localitatea Puțureni, acolo unde un tânăr de 17 ani a fost la un pas de moarte după ce a fost înghițit de apele râului Volovăț. Băiatul a intrat în apă pentru a înota, însă nu a mai reușit să ajungă la mal, declanșând o misiune contracronometru. La
.
Ce înseamnă o vacanță reușită pentru Generația Z? Am întrebat și-am aflat: de la China la Costinești, de la gaming la introspecție – vara vine cu un meniu complet de trăiri pentru adolescenţii botoşăneni. Unii vor adrenalina primului concert, alții caută liniștea unei cabane fără semnal. Dar toți au un singur obiectiv: să simtă că vara asta e a lor. Pentru unii, vacanța începe cu promisiunea că „la toamnă chiar
.
Un grav accident rutier a avut loc duminică seară între o trotinetă și un autoturism. Evenimentul a avut loc în sensul giratoriu de la intersecția bulevardului Mihai Eminescu cu strada Octav Onicescu, din municipiul Botoșani. Un băiat de 15 ani, aflat pe o trotinetă electrică, a fost grav rănit după ce s-a lovit violent de un autoturism Volkswagen Passat condus de o femeie. Din primele informații, minorul se afla deja
.
Zi memorabilă pentru copiii din Tabăra „Din pridvorul satului” de la Siliștea, comuna Stăuceni, unde pompierii botoșăneni au venit nu doar cu autospeciale și echipamente spectaculoase, ci mai ales cu lecții prețioase despre siguranță, prevenție și viață. Sub deviza „Siguranța nu intră în vacanță”, salvatorii din cadrul ISU Botoșani au fost oaspeți de onoare ai taberei organizate de Parohia „Izvorul Tămăduirii”, oferindu-le copiilor o experiență educativă și interactivă, care va
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.