Medicii luptă pentru viața unui tânăr de 17 ani scos din ape după cinci minute de căutări. Clipe dramatice, în această seară, în localitatea Puțureni, acolo unde un tânăr de 17 ani a fost la un pas de moarte după ce a fost înghițit de apele râului Volovăț. Băiatul a intrat în apă pentru a înota, însă nu a mai reușit să ajungă la mal, declanșând o misiune contracronometru. La fața locului au fost trimise de urgență trei echipaje de intervenție din cadrul Punctului de Lucru Coțușca și Detașamentului Botoșani, dotate cu o barcă, o ambulanță SMURD de prim ajutor, una de terapie intensivă mobilă și un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță. După aproximativ cinci minute de căutări, unul dintre săteni a reușit să îl găsească pe tânăr. Se afla la o adâncime de peste doi metri, la câțiva metri de mal. Băiatul era în stop cardio-respirator, iar șansele de supraviețuire păreau minime. Cu un efort susținut echipajele medicale au început imediat manevrele de resuscitare. Din fericire acestea au dat rezultate. Adolescentului i-a revenit pulsul, deși se afla în continuare în stare de inconștiență. Tânărul a fost stabilizat și transportat de urgență la Spitalul Județean de Urgență „Mavromati” din Botoșani, unde medicii luptă acum pentru a-l menține în viață. Salvarea sa este considerată o adevărată minune de către martori și rude, care priveau cu disperare la desfășurarea operațiunii. P
Două femei au ajuns la spital în urma unui accident rutier produs, seara trecută, pe strada Tudor Vladimirescu, din municipiul Botoșani. În eveniment au fost implicate două autoturisme. La caz s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu o autospecială de stingere și modul de descarcerare, dar și două ambulanțe SAJ. Aceștia au constat faptul că nu erau persoane încarcerate. Două femei, de 41 și 47 de ani, au avut
.
Ce înseamnă o vacanță reușită pentru Generația Z? Am întrebat și-am aflat: de la China la Costinești, de la gaming la introspecție – vara vine cu un meniu complet de trăiri pentru adolescenţii botoşăneni. Unii vor adrenalina primului concert, alții caută liniștea unei cabane fără semnal. Dar toți au un singur obiectiv: să simtă că vara asta e a lor. Pentru unii, vacanța începe cu promisiunea că „la toamnă chiar
.
Un grav accident rutier a avut loc duminică seară între o trotinetă și un autoturism. Evenimentul a avut loc în sensul giratoriu de la intersecția bulevardului Mihai Eminescu cu strada Octav Onicescu, din municipiul Botoșani. Un băiat de 15 ani, aflat pe o trotinetă electrică, a fost grav rănit după ce s-a lovit violent de un autoturism Volkswagen Passat condus de o femeie. Din primele informații, minorul se afla deja
.
Scene de groază au loc, duminică după-masă, într-o localitate din judeţ, după ce un tânăr s-a înecat într-un pârâu. incidentul şocant s-a produs în urmă cu puțin timp în localitatea Putureni, județul Botoșani. Un adolescent de doar 17 ani se afla împreună cu mai mulţi prieteni la scăldat. La un moment dat acesta a intrat în apă şi nu a mai ieşit la suprafaţă. Alarmaţi, oamenii de pe margine au
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.