Meteorologii au actualizat prognoza și au emis o atenționare tip cod galben de instabilitate atmosferică accentuată pentru o parte din județul Botoșani, valabilă, astăzi, până la ora 20:45. Sunt vizate localitățile: Albești, Trușești, Ștefănești, Coțușca, Rădăuți-Prut, Călărași, Avrămeni, Manoleasa, Hlipiceni, Păltiniș, Vlăsinești, Mileanca, Dângeni, Santa Mare, Darabani, Drăgușeni, Durnești, Dobârceni, Mihălășeni, Viișoara, Hănești, Săveni, Ripiceni, Românești, Mitoc, Adășeni și Răuseni. Se vor semnala: averse torențiale care vor acumula 15…25 l/mp, intensificări ale vântului cu viteze de 50….60 km/h. Evoluţia fenomenelor meteorologice prognozate este permanent monitorizată prin Centrul Operaţional al ISU Botoșani. Echipajele de pompieri de la toate subunitățile din județ sunt pregătite să intervină, în cel mai scurt timp, în sprijinul cetățenilor. Pentru a preveni situațiile de urgență, recomandăm cetățenilor respectarea următoarelor măsuri: – fiți prudenți atunci când vă aflați pe stradă și evitați deplasarea în zone cu panouri publicitare, copaci sau stâlpi de electricitate care ar putea fi doborâți; – nu treceți prin dreptul clădirilor aflate în construcție sau care prezintă elemente arhitectonice ce pot fi smulse de vânt; – parcați autoturismele la distanță sigură față de copaci sau stâlpi de electricitate; – îndepărtați copacii sau ramurile uscate care, pe timpul unei furtuni, ar putea cădea şi provoca victime sau pagube materiale; – nu atingeți firele căzute la pământ; – curățați șanțurile și rigolele de scurgere, pentru a permite evacuarea apelor pluviale; – nu aruncați gunoaiele menajere sau resturile vegetale în albiile apelor curgătoare sau în șanțurile / canalele de colectare a apei.
Un nou festival dedicat cărților pentru copii și adolescenți prinde viață: „Apolodor” își propune să devină un eveniment de referință național și, în timp, internațional. Inspirat de celebrul târg de carte pentru copii de la Bologna, festivalul aduce în oraș scriitori premiați, ilustratori talentați, expoziții interactive, ateliere creative și dialoguri inedite despre copilărie. Festivalul se va derula în perioada 18-21 septembrie la Botoșani Vineri, 18 iulie, la Primăria Municipiului Botoșani,
.
Un transport ilegal de lemne a fost descoperit de polițiștii din Ibănești, după un control de rutină efectuat pe un drum județean. La data de 17 iulie 2025, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Ibănești au oprit pentru control o autoutilitară care circula pe DJ291D, pe raza comunei. La volan se afla un tânăr de 30 de ani, din comuna Hudești, care transporta material lemnos. În urma verificărilor, s-a constatat
.
Ca urmare a confirmării unui focar de rabie la o bovină din comuna Hudești, prefectul județului, Dan Nechifor a convocat vineri, o ședință extraordinară a Centrului Local de Combatere a Bolilor Botoșani, în vederea aprobării, aplicării și implementării măsurilor și restricțiilor dispuse prin Planul de măsuri privind combaterea RABIEI pe teritoriul județului Botoșani Acesta cuprinde următoarele măsuri ce trebuie luate de către Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, unitățile
.
Săptămâna 11-17 iulie a fost una deosebită pentru sute de copii din județul Botoșani, care au petrecut câteva zile de tabără alături de polițiști, în cadrul unor activități educative dedicate siguranței. Evenimentele s-au desfășurat în cadrul școlilor de vară organizate de Parohia Sf. Nicolae Rădeni – Frumușica, Parohia Înălțarea Domnului Copălău și Parohia Sf. Gheorghe Săveni, reunind aproximativ 500 de copii și voluntari. Polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenirea Criminalității
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.