Situaţia de pe secţia de oncologie din Spitalul Judeţean este una cu adevărat disperată, iar şefii CJ încep să realizeze acest lucru. Singura secție de oncologie din județul Botoșani, locul unde ar trebui să fie tratați pacienții diagnosticați cu cancer, a devenit un simbol al nepăsării și al blocajului administrativ. Lucrările de reabilitare, începute cu surle și trâmbițe în primăvara acestui an, au fost oprite la doar o lună de la start, după ce firma constructoare a intrat în insolvență. De atunci, șantierul stă părăsit, iar pacienții sunt înghesuiți în condiții improprii, cu doar 30 de paturi funcționale din cele 60 prevăzute. Situația este atât de gravă încât până și conducerea Consiliului Județean recunoaște că gestionarea cazurilor oncologice a devenit „foarte greu de realizat” și că există „un disconfort major” pentru pacienți și familiile lor. „Am făcut un memorandum către Compania Națională de Investiții ca să le arătăm importanța acestui proiect și necesitatea finalizării lui în termenul de doi ani”, a declarat Constantin Bursuc, vicepreședintele CJ Botoșani. Doar jumătate din numărl de paturi prevăzut pentru bolnavii oncologici este disponibil la ora actuală. „Avem cetățeni cu un risc major pe oncologie. Noi am reușit să punem la dispoziție doar 30 de paturi din cele 60. Este foarte greu de gestionat situația respectivă, există disconfort. Totodată, CNI ne-a spus că lucrările realizate mai puțin de 40% vor fi reduse cu 90% până în decembrie, pentru că finanțările pe 2025 s-au terminat. Asta este o catastrofă”, a mai spus acesta. Mai grav este că, potrivit noilor reglementări, proiectele cu progres mai mic de 40% nu doar că nu mai primesc finanțare, dar rămân suspendate pentru doi ani. Cu alte cuvinte, chiar dacă mâine s-ar găsi un constructor nou, banii nu vor veni nici măcar în 2026. Și, după cum recunoaște chiar conducerea CJ, nu există nicio garanție că în 2027 situația va fi alta. „Trebuie să găsim o soluție și să facem un efort să o finanțăm din banii Consiliului Județean. Lucrarea este prea puțin avansată pentru a mai putea fi finanțată. Activitatea de pe acel șantier este suspendată, indiferent de problemele constructorului”, a mai spus vicepreşedintel Constantin Bursuc. Astfel, între hârtii, memoranduri și ordonanțe de urgență, bolnavii de cancer din Botoșani sunt condamnați să aștepte în saloane aglomerate și clădiri insalubre. Autoritățile promit că vor „căuta soluții” și vor „face eforturi”. Fiecare lună pierdută înseamnă tratamente amânate, suferință prelungită și, pentru unii, șansa pierdută la viață. Realitatea este crudă: secția de oncologie a Spitalului Județean „Mavromati” nu este doar un șantier blocat. Este imaginea unei administrații incapabile să răspundă rapid și eficient unei urgențe medicale care, pentru pacienți, nu poate fi pusă pe pauză. După aproape trei ani de când autorităţile s-au lăudat cu reabilitarea secţiei de oncologie lucrurile stau tot mai rău. Cronologia unui dezastru pentru pacienții bolnavi de cancer trataţi cu indiferenţă. noiembrie 2022 – S-a făcut un prim pas administrativ spre modernizare, secția devine prioritară în planurile autorităților locale martie 2023 – Lansarea licitației pentru modernizare și extindere – documentația devine publică aprilie 2023 – Se depun trei oferte pentru extinderea secției, semn al interesului din partea firmelor de construcții august 2023 – Licitația este adjudecată oficial — începe pregătirea contractului de execuție februarie 2025 – Demararea efectivă a lucrărilor. Secții precum ORL, oftalmologie, neurochirurgie și radiologie sunt mutate pentru relocarea oncologiei – spații limitate, relocări impuse aprilie 2025 – Proiectul se blochează: constructorul intră în insolvență la circa o lună de la start, șantierul se oprește complet iulie 2025 – Proiectul în pericol de a pierde finanțarea. Autoritățile încă nu au obținut aprobarea de la CNI pentru schimbarea liderului de asociere, iar lucrările riscă să fie oprite definitiv. Monitorul de Botoșani publică imagini cu secția în paragină, atrăgând atenția asupra lipsei de reacție a autorităților. August 2025 – Vicepreședintele CJ confirmă că proiectul are un progres sub 40% și, conform noilor reguli CNI, finanțarea va fi suspendată pentru 2025 și 2026. Șantierul rămâne blocat, fără perspective clare de reluare.
Pe 8 august a intrat pe deplin în vigoare Legea europeană privind libertatea mass-media (The European Media Freedom Act, EMFA), ce consacră principiul informării ca bun public și protejează și promovează libertatea, independența și pluralismul presei în cadrul pieței interne. Confruntată cu această situație și susținând că libertatea editorială și independența și puterea mass-media ca actori importanți în sistemul democratic trebuie protejate, UE a adoptat acest nou cadru comun cu
.
Booking.com se confruntă cu un proces colectiv intentat de peste 10.000 de hoteluri europene, care susțin că platforma de cazare și-a folosit influența pentru a distorsiona piața în detrimentul lor timp de 20 de ani, potrivit The Guardian, citat de cursdeguvernare.ro. Asociația Hotelurilor, Restaurantelor și Cafenelelor din Europa (Hotrec), care reprezintă industria în cadrul UE și inițiază această acțiune în justiție, a extins recent până la 29 august termenul limită
.
O persoană a fost rănită după un carambol cu trei maşini care a avut într-un oraș din județul Botoșani. Evenimentul s-a produs la intrarea în oraşul Darabani, la intersecţia străzilor 1 Decembrie cu Nicolae Iorga. Trei autoturisme s-au izbit violent unul de altul. Toate trei autoturismele se deplasau spre centrul oraşului Darabani. Un autoturism Honda a frânat, iar şoferul dintr-un Volkwagen, nu a mai frânat la timp şi l-a izbit
.
O seară banală de weekend s-a transformat într-un coșmar pentru o tânără care a încercat o evadare le geam de la un centru al DGASPC. Incidentul șocant a avut loc la Centrul de Abilitare și Reabilitare CAbR din cadrul DGASPC Botoșani. O tânără de 27 de ani, cazată de mai mult timp în instituție, și-a pus viața în pericol în urma unui gest extrem. Potrivit informațiilor, tânăra avusese bilet de
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.