Ce fac europenii cu vechile telefoane? Potrivit Eurostat, peste jumătate dintre cetățenii Uniunii Europene aleg să le păstreze acasă, dar România se află printre țările cu cele mai mari ponderi de persoane care își vând sau cedează dispozitivele vechi. „În 2024, mai mult de jumătate (51%) dintre persoanele din UE cu vârste cuprinse între 16 și 74 de ani își păstrau vechiul telefon mobil sau smartphone în gospodărie, în timp ce 18% au dat sau au vândut dispozitivul altcuiva. Doar 11% au decis să îl recicleze, iar 2% să îl arunce fără a-l recicla”, arată datele Eurostat. „În rândul statelor membre, Croația (34%) și România (26%) sunt țările cu cele mai mari ponderi ale persoanelor care și-au cedat sau vândut vechiul telefon mobil sau smartphone către altcineva”, menționează raportul. Pe de altă parte, „Grecia (25%) și Cehia (18%) au avut în 2024 cele mai mari ponderi ale persoanelor care și-au reciclat vechiul lor telefon mobil sau smartphone.” „În ceea ce privește laptopurile și tabletele, 34% dintre persoane au decis să le păstreze acasă, iar 12% să le dea sau să le vândă. La fel ca în cazul smartphone-urilor, 11% au optat pentru reciclare, iar alți 1% pentru aruncarea lor.” Și aici România este în topul țărilor cu cei mai mulți cetățeni care își dau dispozitivele vechi. „Croația (29%) și România (18%) sunt țările cu cele mai mari ponderi ale persoanelor care și-au cedat sau vândut vechiul laptop sau vechea tabletă”, precizează Eurostat. Cele mai mari ponderi ale reciclării au fost în Grecia (20%) și Danemarca (19%). „Computerele desktop vechi au avut o rată de reciclare mai mare decât dispozitivele menționate anterior, de 15%. Cu toate acestea, 19% dintre persoane au preferat în continuare să păstreze dispozitivul acasă. Alți 9% l-au dat sau l-au vândut altcuiva, iar 2% l-au aruncat fără a-l recicla.” Și la acest capitol România se află printre țările cu cele mai mari ponderi de cedări sau vânzări: „Croația (20%) și România (18%) sunt țările cu cele mai mari ponderi ale persoanelor care și-au cedat sau vândut vechiul desktop. Țările de Jos (28%) și Suedia (26%) au cele mai mari ponderi ale persoanelor care și-au reciclat vechiul computer”, potrivit Eurostat.
Astăzi se va da startul în cea de-a VII-a rundă a acestui sezon regular din SuperLigă. În primul meci al zilei, de la ora 19:00, UTA se va duela cu Unirea Slobozia, într-un meci special pentru Adi Mihalcea, actualul antrenor al arădenilor primind replica fostei echipe. După acest joc, de la ora 21:30, la Clinceni, nou-promovata Metaloglobus va primi vizita formației Rapid București. Toate partidele din SuperLigă sunt transmise în
.
Specialiștii au emis o prognoză de ploi abundente pentru județ pentru perioada următoare. Intervalul de valabilitate al prognozei este 22/08/2025, ora 13:00 – 23/08/2025, ora 06:00 Este vizată toată Moldova, dar și partea de vest a țării. Sunt prognozate averse de ploaie moderate/abundente, cantități însemnate de apă, intensificări ale vântului, grindină și chiar vijelii. Fenomenele se vor manifesta începând cu orele amiezii. Se vor semnala averse de ploaie moderate/abundente, intensificări
.
Ministerul Finanțelor a amânat aplicarea impozitării proprietăților imobiliare la valoarea de piață pentru persoanele fizice, inițial prevăzută pentru 2026, din cauza lipsei timpului pentru implementarea sistemelor informatice și a mecanismelor de evaluare. În 2026 va fi aplicat un mecanism tranzitoriu, iar impozitarea la valoarea de piață ar urma să intre în vigoare efectiv din 2027. Vicepremierul Barna Tanczos a declarat recent că impozitele pe clădiri ar putea crește cu 60-70%,
.
Garda de Mediu a trecut la sancționarea autorităților locale care nu își fac temele la capitolul gestionarea deșeurilor. În urma unor controale efectuate de comisarii de mediu la 56 de unități administrativ-teritoriale (UAT), echipele au descoperit numeroase nereguli și au aplicat sancțiuni în valoare totală de 1.370.000 de lei. În unele cazuri, imaginile surprinse de comisarii de mediu sunt cu adevărat horror. Au fost date 75 de sancțiuni – 35
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.