Garda de Mediu a trecut la sancționarea autorităților locale care nu își fac temele la capitolul gestionarea deșeurilor. În urma unor controale efectuate de comisarii de mediu la 56 de unități administrativ-teritoriale (UAT), echipele au descoperit numeroase nereguli și au aplicat sancțiuni în valoare totală de 1.370.000 de lei. În unele cazuri, imaginile surprinse de comisarii de mediu sunt cu adevărat horror. Au fost date 75 de sancțiuni – 35 de avertismente și 40 de amenzi, iar autoritățile locale vizate au primit termene clare pentru a-și corecta deficiențele. Controalele au vizat respectarea mai multor acte normative, printre care Hotărârea de Guvern nr. 942/2017 privind Planul Național de Gestionare a Deșeurilor, Ordonanța de Urgență nr. 92/2021 privind regimul deșeurilor și alte reglementări esențiale pentru protecția mediului și buna funcționare a serviciilor de salubrizare. Potrivit legislației, administrațiile locale au obligația de a aproba tarifele pentru gestionarea deșeurilor, de a încasa contribuțiile de mediu (CEC) și de a le vira către Consiliul Județean și Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Ecoproces Botoșani. „Aceste acțiuni sunt menite să responsabilizeze autoritățile locale și să reducă depozitele ilegale de deșeuri, care reprezintă o problemă majoră pentru județ”, au transmis reprezentanții Gărzii de Mediu. Acțiunile de control vor continua și în perioada următoare, avertizează comisarii de mediu, iar primăriile care nu respectă legea riscă noi sancțiuni.
Guvernul a aprobat, în şedinţa de joi, proiectul privind plata pensiilor de la Pilonul II. Astfel, Executivul a decis că la începutul perioadei de plată se poate retrage 30% din suma respectivă. Ulterior, banii rămaşi vor fi plătiţi pe o perioadă de opt ani. Vicepreşedinte Autorităţii de Supraveghere Financiară, Dan Armeanu, a declarat că acest proiect de lege este legat de aderarea la OCDE. ”Este un proiect de lege care
.
Un gest simbolic și plin de emoție a readus în prim-plan moștenirea unui om respectat din Botoșani. Mette, nepotul fostului șef al IPJ Botoșani, Gheorghe Măriuța, a vizitat locurile pline de amintiri povestite de mama sa, într-o zi încărcată de emoție și respect. Pentru Mette, ziua de astăzi a fost mai mult decât o simplă vizită – a fost o întoarcere la rădăcini. Venit din Austria, tânărul a dorit să
.
Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani, în parteneriat cu Primăria Comunei Vorona, anunță desfășurarea celei de-a XXIX-a ediții a Taberei de pictură religioasă „Un penel pentru credință”. Evenimentul va avea loc între 28 august și 2 septembrie 2025, la Centrul Cultural „Mihai Eminescu” din Vorona. Timp de șase zile, participanții vor pătrunde în universul artei sacre, dedicat realizării icoanelor pe sticlă – un meșteșug cu rădăcini adânci
.
Polițiștii botoșăneni au avut o zi plină pe 20 august 2025, intervenind în mai multe cazuri ce vizează siguranța publică și respectarea legii. De lai violență în familie până la controale în trafic, acțiunile s-au desfășurat atât în mediul urban, cât și în cel rural. În comuna Mihai Eminescu, un bărbat de 47 de ani a fost reținut pentru violență în familie. Potrivit polițiștilor, în aceeași zi, acesta și-ar fi
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.