Guvernul are în lucru un document ce va institui o limitare a sporurilor salariale din sectorul bugetar. Măsura ar urma să intre în viagoare de luna viitoare, fiind vorba despre o decizie implementată prin ordonanță de urgență și asumată de premierul Ilie Bolojan. ”România, potrivit planului bugetar pe termen mediu şi lung, şi-a asumat o traiectorie de reducere a deficitului bugetar de la 7,9% în anul 2024 la sub 3% în anul 2031 pe baza unor ipoteze care ţin de cheltuielile publice şi de evoluţia acestora în perioada 2025 – 2031 care să determine o ajustare de 6 ppt, respectiv o reducere de la 41,9% din PIB la 35,9% din PIB în anul 2031, iar în acest context sunt necesare o serie de măsuri pentru reducerea ponderii cheltuielilor publice în PIB”, se argumentează în draftul de OUG. Unul dintre sporurile ce vor fi plafonate la 300 de lei brut lunar este cel pentru condiții periculoase și vătămătoare, cunoscut ca sporul de antenă, care în prezent este la 15% din salariu, dar nu mai mult de 1.500 de lei brut. Pentru bugetarii care pierd bani prin tăierea sporului de antenă vor fi compensați cu zile de concediu, de la una până la maxim trei zile de concediu.
O aeronavă militară de tip C-130 Hercules H2 a survolat, preţ de câteva zeci de minute, municipiul Botoşani. Aeronava militară a decolat vineri dimineață de pe aeroportul Otopeni din Bucureşti cu destinaţia Suceava. Avionul de producţie americană a survolat aeroportul din Suceava de câteva ori, după care aparent aterizarea a fost anulată. După ce a survolat municipiul Botoşani la o altitudine de aproximativ 2-3000 de metri, aeronava militară s-a ridicat
.
În perioada 24-28 iunie, Memorialul Ipotești găzduiește cea de a șaptea ediție a Școlii de vară pentru tinerii cercetători filologi (masteranzi și doctoranzi). Evenimentul este organizat în parteneriat cu Centrul de Cercetare în Filologie Modernă, Departamentul de literatură română și teoria literaturii, Facultatea de Litere a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. De coordonatoarea Școlii de vară se ocupă prof. dr. Ioana Bican. ,,Este singura de școală de vară din România destinată
.
Hidrologii au anunțat că există risc de inundații pe râurile Siret, Jijia și afluenții acestuia și au instruit Cod galben, valabil de astăzi, de la ora 12:00 până mâine, la aceeași oră. Fenomenele prognozate sunt „scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale COTELOR DE ATENȚIE”. În acest context, ISU Botoșani
.
În primele cinci luni ale anului 2025, sute de persoane din județul Botoșani și-au găsit un loc de muncă cu sprijinul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM). Reușita este rezultatul măsurilor active de stimulare a ocupării forței de muncă, derulate la nivel județean. Mai exact, 1.482 de persoane au obținut un loc de muncă prin internediul AJOFM. Din totalul celor angajați până la 31 mai 2025, 337 sunt
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.