O firmă din Botoşani cu peste 100 de angajaţi are probleme financiare şi cere sprijinul statului pentru a bloca eventualele acţiuni de executare. Este vorba de societatea comercială Casa Pâinii SRL, administrată de Florian Moruzi. Omul de afaceri a depus, marţi, la Tribunalul Botoşani o cerere de declanşare a procedurii de concordat preventiv în cazul său. Judecătorii au admis, miercuri, cererea și au dispus deschiderea procedurii. Solutia pe scurt: Admite cererea formulată de societatea debitoare soc. CASA PÂINII SRL Botoşani. Dispune deschiderea procedurii de concordat preventiv faţă de debitoarea soc. CASA PÂINII SRL Botoşani. Desemnează în calitate de administrator concordatar pe EuroBusiness LRJ SPRL, reprezentată prin asociat coordonator Eduard Pascal, care va exercita atribuţiile prevăzute de art.19 din Legea 85/2014. În termen de 60 zile de la deschiderea procedurii, administratorul concordatar va elabora sau, după caz, asista debitoarea în elaborarea planului de restructurare. Pune în vedere administratorului concordatar că are obligaţia de a comunica planul de restructurare creditorilor ale căror creanţe sunt afectate, prin mijloace de comunicare rapidă, care permit dovedirea recepţionării documentelor transmise. Casa Pâinii, al cărei obiect principal de activitate este Fabricarea painii, fabricarea prajiturilor si a produselor proaspete de patiserie, a avut, anul trecut, o cifră de afaceri de 19,8 milioane de lei şi un profit de doar 4.370 de lei. Ea avea 101 angajaţi. Concordatul preventiv este o procedură destinată societăților aflate în dificultate, adică acelor societăți care se confruntă cu dificultăți rezultând din orice fel de împrejurare, ce constituie o amenințare reală și serioasă pentru capacitatea viitoare a respectivelor firmei de a-și plăti datoriile la scadență, în lipsa luării unor măsuri adecvate. Procedura de concordat setează un cadru procedural care permite suspendarea executărilor silite și restructurarea societății în dificultate pe baza unui plan de restructurare votat de creditorii afectați și omologat de judecătorul-sindic. Urmareste-ne pe Google News
Un primar din județul Botoșani, anchetat pentru corupție, a deschis o acțiune în instanță pentru declanșarea insolvenței unei firmă din subordinea Consiliului Local. Este vorba de primarul comunei Coșula, Neculai Șchiopu, care a cerut insolvența societății comerciale Gospodăria Comunală Coșula SRL. Firma din Coșula, deținută de administrația locală, are ca obiect principal de activitate „Colectarea deşeurilor nepericuloase”. Paradoxal, ea a avut anul trecut o pierdere uriașă, de peste jumătate de
.
Firma omului de afaceri Marcel Bîrsan câștigă o licitație de peste opt milioane de lei în orașul primarului căruia i-a dat mită. Societatea comercială Cornell’s Floor SRL a încheiat, recent, un contract cu Primăriei orașului Flămânzi pentru „Dezvoltarea rețelelor inteligente de distribuție a gazelor naturale în vederea creșterii nivelului de flexibilitate, siguranta, eficienta in operare, precum și de integrare a activităților de transport, distribuție și consum final”. Contractul are ca
.
Comunicat de presă INCEPERE PROIECT „Dezvoltarea și realizarea unei instalații inovatoare destinată implementării unei tehnologii avansate de acoperire cu straturi subțiri pentru fabricarea unor geamuri cu eficiență energetică sporită – TEGAS” Cod SMIS: 338197 Beneficiarul BAHM CONSTRUCȚII CIVILE ȘI INDUSTRIALE S.R.L., cod de identificare fiscală 336481583, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J2021000788361, cu sediul în str. Manolești Deal nr. 15A, localitatea Botoșani, județul Botoșani, în calitate de Lider de
.
Firma care a făcut lucrările de la Colegiul Național Mihai Eminescu Botoșani a suportat din banii săi lucrări și dotări suplimentare de 250.000 de lei. Societatea comercială Sud- Est Construct SRL, administrată de omul de afaceri George Turcu, a executat, din fonduri proprii, o serie de lucrări și dotări suplimentare, necuprinse în proiectul tehnic și nereflectate în bugetul contractului. Astfel, constructorul de la CNME a suportat din bugetul său instalarea
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.