Un incendiu s-a produs, sâmbătă seară, într-o gospodărie din localitatea Stâncești. O anexă a fost cuprinsă de flăcări, cel mai probabil, din cauza unui coș de fum neprotejat termic față de materialele combustibile. La caz s-au deplasat, în cel mai scurt timp, pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu două autospeciale de stingere și o ambulanță aparținând SMURD, dar și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Mihai Eminescu. Aceștia au constatat faptul că anexa, cu o suprafață de aproximativ 40 de metri pătrați, ardea în totalitate și au acționat rapid astfel încât flăcările să nu se extindă la alte construcții din gospodărie. Pentru stingerea incendiului și înlăturarea efectelor s-a intervenit aproape o oră. Pentru prevenirea unor situații similare, ISU Botoșani vă recomandă: ▪️verificați coşurile de evacuare a fumului, pentru ca acestea să nu prezinte fisuri care să permită scânteilor să incendieze materialele combustibile ale planșeului sau acoperișului (grinzi, astereală etc.); ▪️curățați periodic coșurile de fum pentru eliminarea depunerilor de funingine care se pot aprinde sau pot obtura canalele de evacuare; ▪️tencuiți şi văruiți partea din pod a coşului de fum, în scopul detectării imediate a fisurilor (căldura sau scânteile care ies prin fisurile unui coş de fum deteriorat constituie surse de aprindere, dacă în zona lor există elemente de construcţie sau structuri din lemn: grinzi, bârne, suport acoperiş etc.); ▪️îngroșați zidăria coşului la trecerea prin planşee, lăsând un spaţiu între această zidărie şi elementele combustibile ale planşeului; ▪️păstrați distanţa dintre faţa exterioară a coşurilor şi elementele combustibile ale acoperişului. Urmareste-ne pe Google News
Doi bărbați au fost răniți în urma unui accident rutier produs, sâmbătă, în apropierea Stațiunii Popăuți din județul Botoșani. Doi bărbați, de 42, respectiv 56 de ani, au ajuns la spital în urma unui accident rutier produs, în urmă cu puțin timp, pe DN 29, în apropierea Stațiunii Popăuți. În eveniment au fost implicate două autoturisme. La caz s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu o autospecială de stingere,
.
Un incendiu de proporții s-a produs, sâmbătă dimineață, în localitatea Victoria din comuna Hlipiceni. Acoperișul unui bloc a fost cuprins de flăcări, cel mai probabil, din cauza unui scurtcircuit. La caz au fost direcționate patru echipaje din cadrul Gărzii de Intervenție Trușești, Detașamentului Botoșani, Punctului de Lucru Flămânzi, cu trei autospeciale de stingere și autospeciala de salvare și lucru la înălțime, Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență Hlipiceni și Todireni,
.
Un incendiu violent s-a produs, sâmbătă, la acoperişul unui bloc din localitatea Victoria din comuna Hlipiceni. Potrivit unor surse locale, incendiul a fost declanşart ca urmare a unui scurt-circuit la instalaţia electrică. Fumul degajat era atât de mare încât putea fi observat de la kilometri distanţă. La faţa locului au ajuns mai multe echipaje de pompieri. Vom reveni cu detalii. Urmareste-ne pe Google News
.
O razie de amploare are loc, sâmbătă dimineață, în municipiul Botoșani. Polițiștii botoșăneni desfășoară o razie în zona Cișmea, din municipiul Botoșani, împreună cu reprezentanți ai S.C. Locativa și jandarmi, pentru verificarea legalității persoanelor care locuiesc în zona respectivă. Concomitent cu aceste activități sunt puse în executare patru mandate de percheziție domiciliară la persoane bănuite de comiterea infracțiunii de distrugere. Acțiunea se desfășoară cu sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului pentru
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.