Serghei Lavrov laudă recunoașterea lui Trump privind războiul din Ucraina
Update cu 3 săptămâni în urmă
Timp de citire: 3 minute
Articol scris de: Elena Dumitrescu

Serghei Lavrov laudă recunoașterea lui Trump privind războiul din Ucraina
Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a salutat miercuri afirmațiile făcute de președintele american Donald Trump, care a recunoscut clar că războiul din Ucraina se datorează sprijinului pe care Statele Unite l-au arătat anterior ambițiilor Ucrainei de a adera la NATO. "El este primul, iar până în prezent singurul lider occidental care spune sus și tare că o cauză profundă a situației ucrainene este poziția administrației (americane) precedente care voia să bage Ucraina în NATO", a declarat Lavrov în fața deputaților ruși, citează AFP, conform digi24.ro.
Lavrov consideră că Donald Trump are o înțelegere clară a poziției Kremlinului, care justifică invazia Ucrainei ca fiind o reacție la ambițiile Kievului de a deveni membru NATO. Această organizație este percepută de Rusia ca o amenințare existențială. "Niciun lider occidental nu a spus-o vreodată, iar el (Trump) a exprimat de mai multe ori această idee. Acesta este un semnal că el ne înțelege poziția", a adăugat Lavrov.
Actualul președinte al Statelor Unite a preluat marți o serie de declarații ale Rusiei, lăsând să se înțeleagă că președintele ucrainean Volodimir Zelenski este responsabil pentru invazia Ucrainei și pentru perpetuarea conflictului. "Donald Trump este un politician total independent. În plus, este o persoană care are obiceiul să vorbească sincer. Persoane ca el nu ascund, în general, ceea ce gândesc despre indivizi patetici, da, domnul Zelenski", a reacționat Lavrov, conform agenției oficiale ruse de presă, Tass.
Pe de altă parte, președintele ucrainean Volodimir Zelenski i-a răspuns lui Trump, afirmând că acesta "trăiește într-un spațiu al dezinformării" ruse și că contribuie la ieșirea lui Vladimir Putin din "izolarea" internațională.