Video Franța a refuzat din nou extrădarea lui Paul de România. Acesta rămâne sub control judiciar
Inapoi

Video Franța a refuzat din nou extrădarea lui Paul de România. Acesta rămâne sub control judiciar

Postat pe 09 Jul 2025

Update cu 1 lună în urmă

Timp de citire: 5 minute

Articol scris de: Simona Stan

Image Description
Nationale
Curtea de Apel de la Paris a refuzat miercuri să îl predea pe Paul de România, descendent al regelui Carol al II-lea, Bucureştiului, care cerea remiterea lui pentru executarea unei pedepse cu închisoarea într-un dosar pentru trafic de influenţă în legătură cu un conflict privind succesiunea regală, informează AFP, citată de Agerpres. „Am spus întotdeauna că eu cred în justiţia franceză”, a reacţionat Paul Philip al României, cunoscut ca Paul de România, 76 de ani, la sfârşitul deliberării.Preşedintele Camerei pentru extrădări a Curţii de Apel de la Paris a subliniat că autorităţile române au avut justificare în a emite un nou mandat de arestare, dar că acesta avea „un caracter disproporţionat”.Judecătorul a precizat că el s-a pronunţat asupra admisibilităţii mandatului de arestare, nu însă şi pe fondul acestui dosar.Cu această decizie, Curtea de Apel „pune capăt unei hărţuiri procedurale inacceptabile şi îşi reafirmă ataşamentul faţă de principiile fundamentale ale statului de drept”, a apreciat pentru AFP avocata prinţului, Miriame Laichi. Autorităţile române au emis un nou mandat de arestare în ianuarie pentru descendentul regelui Carol al II-lea, unul dintre ultimii regi ai României. Paul Philip al României, cunoscut ca Paul de România, în vârstă de 76 de ani, este acuzat că a colaborat cu o bandă de escroci începând din 2006 pentru a recupera proprietăţi pe care le revendica ca moştenitor al familiei regale, scrie France Presse. În 1947, familia regală a fost alungată din România de comunişti, iar proprietăţile sale au fost confiscate. Persistă însă conflicte în legătură cu bunurile rezultate din moştenire. Prinţul a fost condamnat în decembrie 2020 la o pedeapsă cu închisoarea de trei ani şi patru luni pentru trafic de influenţă şi complicitate de către Înalta Curte de Casaţie din România. În acest caz au fost condamnate 18 persoane, iar prejudiciul pentru statul român a fost estimat la cel puţin 145 milioane de euro. Imediat după condamnarea sa, justiţia română a emis un prim mandat de arestare pe numele său. Camera de extrădări a Curţii de Apel din Paris a respins această solicitare în noiembrie 2023, considerând că dreptul la un proces echitabil nu a fost respectat având în vedere neregularităţile depunerii jurământului de către doi dintre cei trei judecători care l-au condamnat. Pentru a formula o nouă cerere de remitere adresată Franţei, Bucureştiul s-a bazat pe decizia Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) din 29 iulie 2024, pronunţată în urma unei întrebări preliminare. CJUE a considerat că decizia Curţii de Apel din Paris este „contrară principiului încrederii reciproce” între ţările europene, exercitând „un control excesiv” asupra funcţionării sistemului judiciar român, a amintit în timpul audierii din 11 iunie preşedintele camerei de extrădări.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale

Pagina de facebook

-
-

Recente din botosani

-
-

12:12

VIDEO Percheziţii la Botoşani! Bărbat reținut pentru camătă! Botoşăneanul este acuzat că dădea bani cu împrumut cu dobânzi mari

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au emis, miercuri, o ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 53 de ani, din comuna Curtești, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de camătă. În urma probatoriului administrat, s-a stabilit faptul că acesta, în perioada mai-iulie 2025, ar fi împrumutat sume cuprinse între 500-2.500 de lei, mai multor persoane din județul Botoșani, pentru care ar fi perceput dobânzi
Image Description

11:38

Sanatoriul Podriga angajează medic psihiatru. Ce condiţii trebuie îndeplinite

Sanatoriul de Neuropsihiatrie Podriga organizează concurs pentru ocuparea unui post de medic specialist în specialitatea psihiatrie, cu normă întreagă, în cadrul Secției Psihiatrie, structura de 80 de paturi. Postul este pe perioadă nedeterminată, cu program de lucru de 7 ore pe zi, de luni până vineri. Candidații trebuie să îndeplinească atât condițiile generale prevăzute de legislația în vigoare, cât și pe cele specifice postului, printre care: diplomă de licență în
Image Description

11:34

Femeie din Botoşani bătută cu sălbăticie de soţul său. Individul, săltat de poliţişti

O femeie din judeţul Botoşani a fost bătută cu sălbăticie de soţul său, iar, ca urmare a faptelor sale, individul a fost săltat de poliţişti. Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au emis, miercuri, o ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 47 de ani, din comuna Mihai Eminescu, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de violență în familie. Din cercetări a
Image Description

11:27

Zi de mare sărbătoare la Orășeni Vale: sfințirea pridvorului bisericii „Sfânta Cuvioasa Parascheva”

Comunitatea din Orășeni Vale se pregătește pentru un moment cu totul deosebit. Duminică, 7 septembrie 2025, Parohia „Sfânta Cuvioasa Parascheva” va fi gazda unui eveniment de mare încărcătură spirituală: sfințirea pridvorului și a lucrărilor exterioare ale bisericii, urmată de oficierea Sfintei Liturghii Arhierești. Ceremonia va fi oficiată de Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, alături de un sobor de preoți și diaconi, în frunte cu Părintele Protopop Petru
Image Description

11:15

Botoşăneanul care a fost dat dispărut în timp ce a plecat la pescuit a fost găsit. Ce s-a întâmplat cu el!

Botoşăneanul care a fost dat dispărut, în noaptea de luni spre marţi, în timp ce a plecat la pescuit a fost găsit, anunţă poliţiştii din Botoşani. Radu Ciubotariu, din Coţuşca, a revenit singur la domiciliu. Se pare că bărbatul ar fi plecat, sub influenţa alcoolului, de la iazul Ibăneasa din Ştiubieni, către oraşul Săveni, acolo unde ar fi petrecut alături de nişte cunoscuţi de-ai săi. „Pe perioada în care a
Image Description

Recente din Romania

-
-

12:17

- Ilfov - Skinny, mom fit sau boyfriend? Ghid pentru a înțelege diferitele tipuri de blugi

Se combină ușor cu un pulover oversize pentru un look cozy, cu o cămașă albă pentru un aer sofisticat sau cu un sacou masculin pentru o ieșire la birou. Sunt versatili, iar toamna le dă parcă un aer și mai elegant. Nu uita: o pereche de skinny jeans negri pot înlocui cu brio pantalonii eleganți într-un outfit de seară. Dacă skinny sunt blugii eficienți, mom fit sunt blugii terapeuți. Cu
Image Description

12:12

- Botosani - VIDEO Percheziţii la Botoşani! Bărbat reținut pentru camătă! Botoşăneanul este acuzat că dădea bani cu împrumut cu dobânzi mari

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au emis, miercuri, o ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 53 de ani, din comuna Curtești, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de camătă. În urma probatoriului administrat, s-a stabilit faptul că acesta, în perioada mai-iulie 2025, ar fi împrumutat sume cuprinse între 500-2.500 de lei, mai multor persoane din județul Botoșani, pentru care ar fi perceput dobânzi
Image Description

12:10

- Maramures - Vlad Pascu rămâne cu condamnarea de 10 ani de închisoare în urma accidentului de la 2 Mai

Autorul accidentului de la 2 Mai, soldat cu moartea a doi tineri şi rănirea altor doi, Vlad Pascu, rămâne cu condamnarea de 10 ani de închisoare în urma accidentului de la 2 Mai. Curtea de Apel Constanţa a respins joi apelul lui Vlad Pascu, fiind menţinută decizia de condamnare dată de Judecătoria Mangalia în ianuarie 2025. De asemenea, judecătorii au respins apelul procurorilor, dar şi ale familiilor victimelor, care ceruseră
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
botosani WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Simona Stan

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul botosani
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete