Invitațiile gratuite pentru Festivalul Instituțiilor de Cultură care va avea loc la Botoșani vor fi oferite botoșănenilor, în ziua de 14 august 2025, începând de la ora 09:00, la sediul Filarmonicii. Se vor pune la dispoziție peste 600 de invitații pentru peste 1.200 de locuri. Fiecare invitație va conține 2 locuri. Primăria Municipiului Botoșani organizează, în parteneriat cu Teatrul pentru Copii și Tineret „Vasilache”, Filarmonica „George Enescu” și Teatrul „Mihai Eminescu”, cea de-a IV-a ediție a Festivalului Instituțiilor de Cultură (FIC). Evenimentul cultural va avea loc în perioda 20 – 22 august 2025, în Piața 1 Decembrie din Centrul Istoric, în zona Grupului Statuar „Compania de Mitraliere Maior Ignat în Atac”. Festivalul va fi deschis miercuri, 20 august 2025, de la ora 18:00, de Teatrul pentru Copii și Tineret „Vasilache”, cu spectacolul „Soacra cu 3 nurori”, de Ion Creangă, în regia lui Mihai Donțu. De la ora 20:15 va avea loc Rock Comedy, cu Alexandru Arnăutu Vraciu. Accesul va fi liber! Seria evenimentelor va continua joi, 21 august 2025, când, începând de la ora 19:30, va debuta seara Filarmonicii „George Enescu”, în prezentarea lui Dan Negru, cu un concert în 2 părți. Prima parte va aduce în atenția audienței un veritabil duel a 3 soprane versus 3 tenori: ● Lilia Istratii – mezzo-soprană, Republica Moldova ● Natalia Tanaseiciuc – soprană, Republica Moldova ● Diana Turturica -Hovhannisyan – soprană – Armenia ● Dumitru Mîțu, tenor – Republica Moldova ● Ion Timofti, tenor – Republica Moldova ● Stanislav Voloșin, tenor – Republica Moldova Duelul va fi „monitorizat” de dirijorul Alexandru Ilie. Cea de-a doua parte a concertului va începe de la ora 21:00, cu reprezentația artistică a invitatului special, Loredana Groza, împreună cu Orchestra Agurida şi Orchestra Filarmonicii Botoşani. Accesul se va face începând cu ora 18:30, pe bază de invitații. Festivalul va fi închis de Teatrul „Mihai Eminescu”. În ultima seară, vineri, 22 august 2025, de la ora 19:00, pe scena FIC se va juca spectacolul „Bani din cer”, de Ray Cooney, în regia lui Alexandru Vasilachi. Accesul va fi liber! „FIC integrează 3 seri de spectacole deosebite, gândite pentru toate categoriile de vârstă și adresate consumatorilor de cultură. Avem speranța ca și în acest an, botoșănenii să ne fie alături în număr mare, în demersul nostru de a promova orașul prin evenimente artistice de calibru”, a conchis primarul Cosmin Andrei. Urmareste-ne pe Google News
Ministerul Educației a trimis spre publicare două proceduri esențiale pentru aplicarea Legii 141/2025. Acestea reglementează reorganizarea școlilor, urmând ca ulterior unele unități de învățământ să fie desființate. Ministerul Educației a trimis spre publicare în Monitorul Oficial două proceduri esențiale pentru aplicarea măsurilor din Legea 141/2025 privind reorganizarea școlilor și modificarea normei didactice. Potrivit Edupedu.ro, documentele au fost semnate pe 6 august și trimise inspectoratelor școlare județene pe 7 august 2025.
.
Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au organizat, zilele trecute, o acțiune pentru combaterea încălcării normelor legale privind limitele de viteză, pe raza localităților Flămânzi și Câmpeni, zone identificate cu risc ridicat de producerea accidentelor rutiere. În cadrul activităților desfășurate, au fost aplicate 22 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 35.000 lei. Totodată, au fost reținute 17 permise de conducere pentru depășirea limitei legale de viteză. Urmareste-ne pe Google News
.
Civilizație doar pe jumătate în județul Botoșani pentru că toaletele publice sunt doar în anumite zone din municipiul reședință de județ. Chiar și acestea arată deplorabil deoarece cei care le folosesc își bat joc de ele. În lipsa lor în mai multe zone din Botoșani, oamenii care au probleme stringente ajung să facă pe unde apucă. Așa se trezesc că pe lângă rușinea publică mai primesc și amenzi. Nu de
.
O situație grea a fost semnalată pe Secția de Pediatrie II a spitalului din Botoșani, unde infirmierele ar fi supuse unor condiții de muncă extrem de dificile, care le afectează grav sănătatea. O mămică internată recent cu copilul, care a dorit să-și păstreze anonimatul, arată că lipsa de personal și infrastructura precară pun o presiune insuportabilă pe umerii angajatelor. Potrivit femeii, infirmierele de pe secție sunt nevoite să care zilnic,
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.