Mii de oameni au ajuns să trăiască una dintre cele mai absurde situații din România. Deși trăiesc într-un județ al apelor, suferă de sete și nici nu mai au cu ce să-și adapte animalele. Multe comunități din Botoșani primesc apă cu țârâita iar localnicii au ajuns la capătul răbdărilor. Județul Botoșani este o adevărată împărăție a apelor. Este al doilea județ din România, după Tulcea, ca suprafață a luciului de apă. Este străbătut de mai multe râuri, dintre care cele mai importante sunt Siretul, Prutul și Jijia. În plus, are 148 de iazuri întinse pe o suprafață de 3600 de hectare, dar și câteva lacuri de acumulare mari, printre care și Stânca Costești. Cu toate acestea, mii de localnici din județul Botoșani trăiesc probabil una dintre cele mai absurde situații din România: mor de sete cu apa lângă ei. Este vorba despre comunități întregi care vară de vară primesc apă cu porția sau ajung să stea și câte trei luni cu țevile complet uscate. De vină este un sistem de alimentare cu apă foarte vechi, ciuruit, incapabil să mai facă față numărului de utilizatori. Potrivit Adevarul.ro, deși nu au apă, mulți localnici se plâng că au ajuns să plătească facturi și de câteva sute de lei doar pe aerul din conductă. Deși problema este cunoscută, în ultimele trei decenii autoritățile nu au fost stare să ia nicio măsură eficientă pe termen lung pentru modernizarea sau înlocuirea rețelei. În tot acest timp, mulți țărani își sacrifică sau vând animalele pentru că nu mai au cu ce să le adape. „Ne urcam pe pereți” Una dintre cele mai grele situații este în satul Drislea, comuna Trușești. Aici trăiesc aproximativ 1000 de suflete care se întrețin mai ales din creșterea animalelor. Comuna începuse să se dezvolte, cu drumuri asfaltate și rețele de apǎ. Majoritatea localnicilor au investit sume importante pentru a se racorda la magistrale. Sperau că odată cu apa vor putea ține mai multe animale și în felul acesta se vor chivernisi mai bine, însǎ apa la care au visat, în cel mai bun caz, vine cu porția. Mai ales vara, atunci când au cea mai mare nevoie. O dată pe săptămână, cu noroc la două săptămâni, apa se oprește. Ultima dată nu a curs fir de apă pe țeavă timp de două săptămâni, iar vara trecută au stat pe uscat trei luni. „Parcă trăim un blestem! Își bat joc de noi” Pe nea’ Vasile l-am găsit stând deznădăuit într-o căruță. Tocmai descărcase câteva butoaie cu apă. „Parcă trăim un blestem! Își bat joc de noi! Uite, așa car de mă cocoșez apă la animale. Nu mai este deloc. La robinet ba curge, ba nu curge. Este problemă mare cu apa. Fântânile sunt secate”, spune săteanul. O vecină vine cu două găleți goale. 400 de lei lunar pe aerul din conductă Situația cea mai grea este aproape de viaductul dinspre Trușești, o zonă de deal unde sătenii au tot mai rar apă. Sunt revoltați și spun că au sesizat situația de multe ori la Nova Apaserv, operatorul de apă al județului. Se plâng că nu le răspunde nimeni și că lucrurile nu s-au schimbat de ani de zile. În schimb, sunt nevoiți să plătească facturi, deși mai mereu rămân fără apǎ. Citeste mai mult aici!
Cea de-a 47-a ediție a programului „Litoralul pentru toți” se desfășoară și în acest an în luna septembrie, perioadă în care turiștii pot beneficia de prețuri reduse cu până la 60% față de vârful sezonului estival. Potrivit lui Traian Badulescu, purtător de cuvânt al Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT), acest program are o importanță semnificativă pentru turismul românesc, întrucât ajută la prelungirea sezonului și face litoralul mai accesibil
.
Începând cu 9 august 2025, în România a intrat în vigoare o nouă lege privind regimul materiilor explozive, care limitează utilizarea și comercializarea articolelor pirotehnice, în special pentru copii. Legislația modificată prevede că petardele, artificiile și alte produse de divertisment din categoria F1 pot fi vândute doar persoanelor cu vârsta de minimum 16 ani, cu scopul de a spori siguranța publică.
Potrivit Poliției Române, noile reguli sunt menite să reducă riscurile
.
Autoritățile române anunță introducerea unui nou sistem de tarifare pentru rovinietă, care va permite plata în funcție de distanța parcursă, nu pe perioade fixe ca până acum. Potrivit informațiilor, Ministerul Transporturilor și Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) au semnat la data de 31 iulie 2025 contractul de finanțare, în valoare de aproape 282 de milioane de lei, prin Programul Național de Redresare și Reziliență. Termenul final pentru
.
Un bărbat originar din județul Botoșani, care locuia în Ploiești, și-a pierdut viața în urma unui accident petrecut în Spania. Potrivit publicatiei hoyaragon.es, Marius lucra de câțiva ani la o fermă din localitatea Calatayud, provincia Zaragoza, pentru compania Lazaro.
Se pare că acesta era liber în ziua incidentului, după ce a făcut câteva cumpărături și a decis să se plimbe cu bicicleta electrică în zona montană Sierra Vicor. În timpul plimbării,
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.